Tineri Devotati

Tineri Devotaţi

Biserica Baptistă Sf.Treime-Deva

Photo Cor
cor
Lucian Mârza - Dirijorul corului de tineri
Despre noi

Muzica este unul din cele mai preţioase daruri oferite omenirii din partea lui Dumnezeu. Fără muzică, am fi trişti, goi, lipsiţi de orice fel de viaţă, am fi nişte suflete reci într-o iarnă apăsătoare, căutând atât de mult o rază de lumină care să ne încălzească inimile.. Muzica este de natură divină. Dumnezeu este creatorul acestui sistem atât de complex al muzicii, înzestrând în acelaşi timp oamenii, cu talent, pentru a-l folosi într-un mod cât mai creativ. Prin muzică ne exprimăm uneori mai uşor decât prin cuvinte pentru că muzica e ceva mult mai sublim decât realitatea înconjurătoare.

Personal, încurajez muzica de calitate. Muzica există pentru a fi exprimată, interpretată, într-un mod cât mai frumos posibil. Să ne amintim de David care era considerat un "cântăreţ iscusit". Nu putem să trecem cu vederea prea uşor peste acest detaliu.

Când vine vorba de abordarea muzicii în biserică părerile sunt aşa de diferite.. şi e normal într-o oarecare măsură.. suntem oameni diferiţi, având preferinţe atât de variate. Totuşi, o muzică echilibrată sau mai bine spus un repertoriu echilibrat ar rezolva această problemă într-un mod elegant, plăcut, lăsând un zâmbet cald şi o atmosferă plină de pace în fiecare dintre sufletele prezente la închinare.

Nu aş vrea să omit cel mai important lucru pe care fiecare închinător ar trebui să îl aibă : o viaţă sfântă înaintea Celui care şi-a dat viaţa ca într-o zi, să începem să trăim într-o altă dimensiune. O dimensiune pe care acum nu o cunoaştem. O dimensiune ale cărei detalii depăşesc cu infinit mai mult cel mai sublim sau creativ gând al nostru.. De aceea o viaţă curată, smerită, împreună cu o muzică bună, aduc bucurie lui Dumnezeu, mişca mii de suflete, lăsând acea pace de nedescris pe care o simţi într-un mod atât de plăcut, şi de care parcă nu te mai saturi niciodată...


Lucian Mârza - Dirijorul corului de tineri