Inapoi la pagina Media

Next Book
Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu (Traducătorul Bibliei în limba română modernă) de Alexandru Măianu

 

Dedic această lucrare mamei mele, care mi-a pus în mână Biblia în traducerea lui Cornilescu, înaintea oricărei alte cărţi dereligie, de literatură sau de ştiinţă. Respectul nemăsurat pe care ea mi l-a inspirat faţă de principii le de viaţă cuprinse în Biblie mi-a călăuzit paşii în anii buni, ca şi în cei de grele încercări, aşa cum nimeni altul nu putea s-o facă. Mulţumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la apariţia acestei cărţi. Mai întâi mulţumesc Doamnei Anna Cornilescu pentru timpul pe care mi l-a acordat pentru a răspunde întrebărilor mele. Apoi celor care au citit manuscrisul şi mi-au făcut recomandări şi propuneri de îmbunătăţire, între ei citez în mod deosebit pe Horia Azimioară, Dr. Peter Trutza, Marioara şi Dănilă Paşcu...
Alexandru Măianu
Cuprins
Cea mai mare descoperire
1. Primii paşi
2. O descoperire crucială
3. Scurtă retrospectivă istorică
4. Traducerea Bibliei
5. Tipărirea Bibliei
Lumină în întuneric
6. Începe să se lumineze de ziuă!
7. Întoarcerea la Dumnezeu
8. O întărire şi un început
9. "Cuibul cu barză"
10. Marea confirmare
11. Împotriviri
Înexil
13. Peregrinări
14. Lăndly
15. În doi
16. Pe cont propriu
A doua viaţă
17. Privind înapoi spre ţara lui
18. O altă uşă deschisă - America
19. Din nou acasă... la lucru...
20. Recunoştiinţă
O viaţă sfântă - O cale de urmat
21. O viaţă sfântă
22. O cale de urmat
Prefaţă

S-auîmplinitdecurând60deanidecândDumnezeu a făcut românilor din ţară şi de pretutindeni un mare dar - Biblia, într-o traducere românească autentică, în graiul limpede şi melodios care nea înaripat mintea şi inima citind pe Creangă, Eminescu, Coşbuc. Traducătorul Bibliei, despre care este vorba, a făcut pentru starea spirituală a poporului român, mai mult decât oricare altul dintre înaintaşii lui. El a introdus în casele românilor Cuvântul lui Dumnezeu, hrănindu-i cu hrana spirituală pe care nici un scriitor laic nu ne-o putea da. ªi acest om, spre deosebire de scriitorii amintiţi mai sus, a rămas toată viaţa un necunoscut publicului român, deşi a trăit până în zilele noastre, fiind activ de-a lungul primelor trei sferturi ale veacului nostru, în anul 1975, la vârsta de 85 de ani, a trecut în împărăţia luminilor, cel care a propo văduit lumina lui Dumnezeu fără întrerupere o viaţă de octogenar, atât în româneşte, cât şi în principalele limbi moderne. Deşi a fost nevoit să trăiască ultimii 50 de ani ai vieţii între străini, departe de vatra strămoşească, el nu a uitat niciodată România. Am avut privilegiu] ca în ultimii ani ai vieţii sale să-mi scrie şi să-i aud glasul. Vorbea cea mai autentică limbă românească, limbă pe care a iubit-o şi în care a gândit până în ultimul ceas al vieţii sale, deşi 50 de ani nu a vorbit-o nici măcar în casă, soţia neştiindromâneşte. Rândurile care urmează sunt un prinos foarte modest adus memoriei lui Dumitru Cornilescu, la scurt timp după ce ne-a părăsit. Dar chiar dacă el nu mai este printre noi, el a rămas cu noi şi va fi cu noi atât timp cât se va vorbi româneşte, prin cele 5 000 000 de Biblii, în traducerea sa, care s-au răspândit până în prezent în casele celor ce vorbesc româneşte pe toate continentele. ªi Biblia tradusă de el continuă să se răspândească în cel puţin 100 000 de exemplare în fiecare an. Dacă alte cărţi de valoare ale culturii şi spiritualităţii româneşti au fost înlocuite în timp cu altele mai noi, curând după apariţia lor, Biblia în traducerea lui Cornilescu este încă pentru cei ce vorbesc româneşte, aceeaşi ca şi acum 60 de ani. ªi aceasta pentru că traducătorul ei foloseşte cel mai autentic limbaj românesc, care se adresează atât cărturarului şi cercetătorului, cât şi fiecăruia din popor, dintre care trebuie menţionată mulţimea celor care au învăţat să citească, folosind ca abecedar chiar Biblia tradusă de Cornilescu. Fiind de o modestie impresionantă, caracteristică marilor personalităţi, şi ascunzând cu grijă de urechile marelui public orice ar fi putut constitui un prilej de mândrie pentru el, se cunosc foarte puţine amănunte despre viaţa lui intimă. Luptele de mare intensitate spirituală pe care le-a dus cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu lumea, ne vor rămâne necunoscute pentru totdeauna. Nu ştim nimic în afară de ceea ce el însuşi ne-a lăsat scris, într-o formă foarte simplă, într-una din cele mai modeste (şi în acelaşi timp pline de putere) broşuri creştine care s-au publicat în limba română: Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora. Am citit-o de mai multe ori: când eram doar un copil, mai târziu, ca şi acum, când scriu aceste rânduri. De mai multe ori, citind-o, am avut de gând să scriu câte ceva despre autorul ei, despre concepţia lui asupra creştinismului, aşa cum i-a fost descoperit de Dumnezeu. Dar de fiecare dată am abandonat intenţia aceasta până acum. Am abandonat-o, convins fiind că nu voi putea adăuga nimic de fond la expunerea autorului însuşi, mai mult decât clară, completă şi revelatoare. Mi s-a părut că aş comite un sacrilegiu. Dar acum, după ce am a vut ocazia să comunic personal cu autorul prin scris, şi apoi să iau cunoştinţă personal cu moştenirea spirituală pe care a lăsat-o în dar viitorimii, după ce m-am inspirat din atmosfera de har de pe meleagurile unde a trăit, în casa în care a trecut la Domnul său, îndrăznesc să rup vălul care i-a acoperit viaţa şi să fac cunoscut românilor pe acela care a făcut mai mult bine spiritual neamului său decât mulţi alţii. Căci prin el, şi pentru noi românii, „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr". Scriind aceste rânduri am încercat să redau nu numai lucrarea lui, ci şi simplitatea, modestia care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu. Am încercat s-o fac pentru a continua iar nu a întrerupe, ceea ce a constituit pentru creştinii din ţara noastră, din Elveţia, din America şi din alte ţări, o minune a vremurilor noastre: un om mare, într-un înveliş fără strălucire; un mare lucrător al lui Dumnezeu, într-un trup de lut, plin de toate slăbiciunile oamenilor, dar în acelaşi timp întărit de harul lui Dumnezeu. Dumitru Cornilescu a trecut de curând la Domnul său, pe care L-a iubit, L-a înţeles, L-a ascultat şi L-a introdus în casele multora din poporul său, în forma cea mai reală posibilă, prin Cuvântul scris, în acest fel lucrarea lui a fost şi continuă să fie o binecuvântare pentru toţi cei ce citesc româneşte şi însetează după Cu vântul lui Dumnezeu. Ca şi lucrarea sa, viaţa lui Dumitru Cornilescu a fost o binecuvântare pentru mulţi. Cunoaşterea vieţii lui de către cei care L-au descoperit pe Mântuitorul citind Biblia tradusă de el, ascultând predicile lui în direct şi prin radio, sau citind cărţile scrise de el, nu poate fi decât de un real folos. Rândurile care urmează sunt o mărturie a puterii fizice, sufleteşti şi spirituale care l-a însufleţit de-a lungul întregii sale călătorii pe acest pământ. Fie ca ea să dea un nou imbold vieţii de credinţă a celor răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, prin citirea Bibliei. Iar pentru cei care nu au citit-o încă şi nu au descoperit izvoarele de apă vie care curg din ea, fie ca mărturia vieţii şi lucrării lui Dumitru Cornilescu, cuprinse în rândurile care urmează, să constituie un imbold pentru citirea ei, spre spiritualitate. Lucrarea de faţă se adresează de asemenea preoţilor ortodocşi români, în ea ei vor reîntâlni un remarcabil coleg de breaslă, care, prin traducerea Bibliei şi prin propovăduirea principiilor descoperite în ea, a adus o contribuţie deosebită la realizarea menirii de preot, care este luminarea oamenilor prin Evanghelie. Public aceste rânduri cu ocazia unei duble aniversări: 60 de ani de la tipărirea primei ediţii a Bibliei în traducerea lui Dumitru Cornilescu şi 90 de ani de la naşterea lui, la 4 aprilie 1891.

ALEXANDRU MĂIANU Fargo, 4 aprilie 1981
"Niciodată o fiinţă umană nu a strigat către Dumnezeu fără să primească răspuns."
D. Cornilescu Cuprins
Partea întâi
Cea mai mare descoperire

„Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vădea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui."
(Efeseni1:17)
Primii paşi

„...au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
"
(1 Petru 1:10) „Alaltăieri, la casa părinţilor săi din comuna Slasoma, judeţul Mehedinţi, plasa Câmpul Blahniţa, s-a născut Dimitrie, de sex bărbătesc, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător, şi Eufimia I. Cornilescu, de profesie menajeră casnică..." Aşa stă scris în Extractul după registrul de stare civilă, datat 4 aprilie 1891. Martori la declararea naşterii lui au fost doi ţărani de 40 şi 50 de ani, care nu ştiau carte. Atunci nu exista încă o Biblie - Cornilescu, pe care au învăţat mai târziu atâţia ţărani să citească! Zece zile mai târziu, copilul a fost botezat în Biserica Ortodoxă din Turnu Severin, „Grecescu", deşi în comuna de naştere exista biserica „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena", în care tatăl său fusese botezat cu 25 de ani mai devreme. Dacă tatăl său era învăţător, iar mama casnică, asta nu înseamnă că familia nu avea de-a face cu religia ortodoxă decât prin primirea botezului de obşte. Dimpotrivă! Bunicii lui din partea ambilor părinţi au fost preoţi ortodocşi în două comune de vază din partea Mehedinţilor. Bunicul dinspre tată a fost preotul Constantin Cornelie, născut tot în comuna Slasoma, iar bunicul dinspre mamă a fost preotul Andrei Vasilescu, din comuna vecină Dobra. Soţiile lor, bunicile copilului Dimitrie, erau amândouă fiice de preoţi, însuşi Cornelie, numele care a devenit mai târziu Cornilescu, aminteşte de mănăstire, probabil de Sfântul Munte, de Ierusalim. Religia ortodoxă era toată mândria familiilor de preoţi din neamul cărora s-a ridicat cel care avea să zdruncine mai târziu multe din tradiţiile adânc înrădăcinate ale Bisericii Ortodoxe române. şi aceasta numai prin redescoperirea râurilor de apă vie care izvorăsc din Biblie. Era o tradiţie nestrămutată atunci, ca fiul unui preot să se facă preot, sau cel puţin învăţător: pentru a da sătenilor săi apa vieţii, de la altar, sau măcar apa limpede a izvorului de limbă şi tradiţie românească, de la catedră. Dacă tatăl său a fost mai puţin atras de chemarea moşilor şi strămoşilor săi, Dimitrie nu numai că a urmat-o, dar mai mult, după cum vom vedea mai departe, el a readus în familie, în timpurile moderne, atracţia pe care probabil unii dintre înaintaşii lui au avut-o pentru ascetism, pentru călugărie, pentru preocupările exclusiv duhovniceşti. A făcut-o însă cu o putere nemaiîntâlnită până atunci nu numai în familie, dar în tot neamul românesc! ªcoala primară a făcut-o sub îngrijirea tatălui său, în comuna Slasoma; însă după aceea nu a mers la liceul din Turnu Severin, ca tatăl său, ci a plecat la Bucureşti, unde a urmat Seminarul teologic ortodox. Pe elevul şi apoi seminaristul Dimitrie îl caracteriza o mare sete de cunoaştere. Lucrul acesta era evident nu numai pentru dascălii şi colegii lui, ci şi pentru oricare altul care intra în legătură cu el. De altă parte, nu concepea să facă ceva pe jumătate: era un om dintr-o bucată. Mai mult decât oricare dintre cei 400 colegi de seminar, era un pasionat cititor, răscolind toate cărţile sfinte care-i veneau la îndemână: mai întâi din mica bibliotecă a tatălui său, din biblioteca seminarului şi din marile biblioteci bucureştene, iar apoi şi din străinătate. Căuta cu înverşunare ceva, despre care nimeni nu-i putea spune nimic: era mesajul Evangheliei pe care nu-l aflase încă. Viaţa şi lucrarea lui nu pot fi înţelese dacă la aceste însuşiri ale lui nu o adăugăm pe a patra şi cea mai importantă dintre ele: iubea pe Domnul Isus Hristos dintr-o pornire lăuntrică, personală!'Din păcate nu întâlnea pe nimeni care, având o legătură personală cu Mântuitorul, să-l iniţieze în tainele părtăşiei cu El! După cum spunea el însuşi în broşura citată mai sus „nu exista nici o persoană întoarsă la Dumnezeu în seminar, şi nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dar Îl iubeam fără să-L cunosc." Trebuie menţionat faptul că tânărul Dimitrie nu şi-a ales să studieze seminarul numai ca să continue tradiţia moşilor şi strămoşilor săi. Mai mult decât orice simţea chemarea de a fi păstor de suflete şi ar fi dorit s-o facă cu toată cucernicia şi toate forţele spiritului său, cu voinţa sa nestăvilită, încercând să, afle într-o parte şi alta în ce va consta viitoarea lui slujbă, a constatat însă că „nu putea afla cum va fi". Această afirmaţie a lui pare cel puţin de neînţeles, dacă nu chiar stranie, ţinând seama de faptul că trăise şi studia între preoţi. „Cum tinere Dimitrie, nu ştii ce înseamnă să fii preot ortodox?" O, da! Asta ştia el foarte bine, dar nu despre asta este vorba în mărturisirea lui! Pentru că el nu învăţa seminarul ca să-şi câştige pâinea cu uşurinţă, făcând slujbe religioase. Pe el îl preocupa mântuirea sufletului său şi a sufletelor celor din neamul său. ªi pentru că îl caracteriza un fel de a fi cu totul neprefăcut, directorul seminarului, o cunoscută faţă bisericească a vremii, ştia toate frământările prin care trecea tânărul seminarist, într-o zi, pentru a răspunde întrebărilor insistente cu care acesta îl asalta, directorul seminarului l-a chemat la el şi i-a dat un catalog cu cărţi religioase din alte ţări, pe care el însuşi nu le comandase, dar care, zicea el, „ vor răspunde, poate, la unele din întrebările tale". Dimitrie a rămas uimit când a văzut că există aşa de multe cărţi creştine, din care, pe vremea aceea, la noi în ţară nu exista aproape nici una. A început deci să comande personal unele din acele cărţi din străinătate, şi să le citească cu nesaţ. Pe când le citea, a constatat că toate vorbeau de o viaţă creştină deosebită, cu totul diferită de viaţa religioasă pe care o vedea în ţara lui. Pe măsură ce trecea vremea se înflăcăra tot mai mult despre o astfel de viaţă şi îşi zicea: „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscută poporului nostru această viaţă." întrebarea era însă: Cum? Om de acţiune imediată, nu a aşteptat să devină mai întâi preot. A început încă din seminar a traduce capitole din aceste cărţi, iar uneori chiar cărţi întregi şi să le transmită spre publicare aproape la toate revistele religioase din ţară. Se aştepta să vadă viaţa despre care vorbeau aceste cărţi dar, după cum el însuşi mărturisea, „ viaţa nu venea ". Când a terminat seminarul, înainte de a împlini 20 de ani, era deja cunoscut în ţară ca unul care se interesa îndeaproape de menirea slujbei de preot. Dar el nu numai că se interesa, ci o şi exercita într-un mod necunoscut până atunci, deşi era numai elev. Cursurile pe care le-a urmat apoi, ca unul dintre cei mai conştiincioşi studenţi ai Facultăţii de teologie din Bucureşti, nu-l împiedicau să-şi continue lucrarea începută ca elev, aducând tot mai mult la cunoştinţa poporului român şi în primul rând a preoţilor, ce înseamnă să fii cu adevărat creştin, aşa cum înţelegea el atunci. Cele materiale de care avea nevoie ca student depăşeau resursele familiei. De aceea tânărul Dimitrie se întreţinea singur. A fost mai întâi pedagog la seminar. Nevoile materiale ale unui tânăr aşa de duhovnicesc erau însă limitate. Din economiile pe care le făcea a început să tipărească o parte din capitolele şi chiar din cărţile traduse şi să le distribuie pe contul său în ţară. Dar cu toate acestea, viaţa pe care o aştepta, nu venea! îşi zicea mirat: „Ciudat lucru! Sunt aceleaşi cărţi, aceleaşi gânduri; de ce nu vine această viaţă despre care vorbesc ele?" Dar studentul Dimitrie era prea matur în gândire şi avea o dorinţă după adevăr prea puternică, pentru ca să abandoneze, în căutările lui după adevăr a descoperit o mişcare religioasă care se asemăna oarecum cu dorinţele lui şi s-a simţit atras de ea imediat. Este vorba de o lucrare pe care un alt teolog, de mare renume mai târziu, o iniţiase ca şi Cornilescu, numai din dorinţa profundă de a ajunge el însuşi la adevăr, pentru a şti apoi cum să-l predice enoriaşilor săi. Mişcarea fusese începută de preotul Tudor Popescu de la Biserica Cuibul cu Barză, din Bucureşti, la scurt timp după ce ocupase acest post, în 1912. Datorită numelui bun de care se bucura, a predicilor de înaltă ţinută şi a darului de vorbitor, Tudor Popescu a atras repede în jurul său, la această biserică, nu numai mult popor, dar şi personalităţi de vază ale vremii preocupate de probleme religioase atât pentru ei personal, cât şi pentru ţara lor. Deşi nu ştia încă nimic despre planul de mântuire al lui Dumnezeu, preotul Tudor Popescu era foarte iubit şi apreciat de enoriaşii săi. Cel mai activ intelectual dintre cei atraşi de lucrarea de la Biserica Cuibul cu Barză a fost tânărul Dimitrie Cornilescu. între cei doi s-a stabilit o legătură desigur rânduită de Dumnezeu, deşi erau firi foarte deosebite. De aceea, la început nu s-au simpatizat reciproc. Totuşi, Tudor Popescu l-a numit pe tânărul Dimitrie Cornilescu diacon la biserica sa. Târziu, la bătrâneţe, Tudor Popescu spunea: "Eu ţineam la personalitatea mea, ţineam să nu mă iau după altul". Destul de repede, tânărul diacon i-a devenit prietenul cel mai apropiat, iar nu numai colaborator, în amintirile sale de mai târziu, Tudor Popescu spunea despre el: "Dumitru Cornilescu era foarte vioi şi producea înviorare în ceilalţi. El se ocupa cu tipăritul. Traducea, tipărea, şi plasa cărţile şi tratatele la noi în biserică, îmi plăcea ca lumea care vine la biserică să plece cu ceva în mână, cu ceva scris... " Dumitru Cornilescu a fost 4 ani diacon la Biserica Cuibul cu Barză, în această perioadă era, fără nici o îndoială, cel mai activ teolog pe care l-a avut România, fiind neobosit la orice activitate bisericească. Citea enorm, traducea cu o repeziciune uimitoare tot ceea ce-l interesa şi voia să facă cunoscut şi altora, în acest fel s-a făcut cunoscut publicului român ca cel mai fecund traducător şi scriitor de literatură creştină al vremii. Prin acest vas ales al lui Dumnezeu, credincioşii din România au cunoscut pe unii din scriitorii creştini renumiţi: Frank Thomas, F. Bettex, R.A. Torrey, S.D. Gordon, J.H.M. Conkey, G. Miiller, C.H. Machintosh şi alţii. Cărţile lor l-au pregătit pe neobositul cercetător în cele sfinte, să descopere importanţa Cărţii Cărţilor - BIBLIA, fără însă ca prin citirea lor să înţeleagă mare lucru despre mântuirea prin jertfa de pe Golgo-ta. Tradiţia ortodoxă era nefolositoare în acest scop, ba chiar mai mult, îl împiedica să înţeleagă ceva din cărţile citite în această privinţă, şi nu avea încă temeiul puternic, pe care numai Biblia însăşi îl putea constitui. Mai târziu, când prin lucrarea celor doi preoţi, Dumnezeu ªi-a adăugat la poporul Său de pe pământ martori şi în ţara lor, aceste traduceri au constituit timp de peste o jumătate de veac, cărţile de căpătâi ale generaţiilor de credincioşi care s-au ridicat în România, până în zilele noastre. Reproduse din nou în ultimii 10 ani, ele reprezintă şi astăzi literatura creştină de căpetenie pentru credincioşii români care nu cunosc limbi străine. Dumitru Cornilescu era plin de o râvnă nestăvilită pentru datinile ortodoxe strămoşeşti, pe care el însuşi le păzea cu sfinţenie. Dar în acelaşi timp, cu aceeaşi credincioşie, ducea o activitate neobosită de moralizare a poporului, în afara canoanelor bisericii, în acest sens considera că scrisul, cartea, au un rol foarte important. De aceea, a contribuit la înfiinţarea unui cerc, condus de un comitet de preoţi, denumit „Ia şi citeşte", care avea drept scop susţinerea credinţei strămoşeşti şi moralizarea poporului cu ajutorul tipăriturilor precum şi prin conferinţe religioase. Cele mai multe dintre ele au fost traduse, scrise şi ţinute de Dumitru Cornilescu. în acest fel, timp de peste 4 ani (1912-1916), el a lucrat intens la traduceri, publicarea de cărţi religioase şi vorbea în public de mai multe ori pe săptămână. Vorbea în cadrul cercului amintit, la Biserica Cuibul cu Barză, şi oriunde era chemat să prezinte celor invitaţi probleme religioase. Dar nu ştia încă ce înseamnă mântuirea, nu cunoştea încă pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. El nu ştia încă ce înseamnă întoarcerea la Dumnezeu! Cuprins
O descoperire crucială

„Oricui va bea din apa pe carei-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică"
.
(Ioan4:14) La starea generală de nelinişte şi nesiguranţă care a cuprins poporul român la începutul veacului nostru din motive politice, naţionale şi culturale, poate că cel mai mult a contribuit nemulţumirea poporului şi a tinerei intelectualităţi cu privire la cele religioase. Ortodoxismul nemulţumea profund poporul, pe intelectuali şi pe înşişi preoţii conştienţi de importanţa sarcinii lor înaintea lui Dumnezeu şi a sufletelor oamenilor. Presa vremii exprima foarte clar această nemulţumire. Dumitru Cornilescu făcea tot ce era posibil pentru a da răspunsul cerut mulţimii întrebărilor care se puneau, pentru a face rânduială în confuzia generală. Din nenorocire, se lupta cu morile de vânt. ªi ceea ce este mai important este că nu descoperise încă „sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu". Amintindu-şi, câţiva ani mai târziu, despre acea vreme, el scria într-o revistă: fusesem 4 ani diacon sub Tudor Popescu la aceeaşi biserică şi nu rareori vorbeam despre starea de lucruri din lumea noastră creştină şi ne exprimam părerea de rău că nu se vede nici o în viorare nicăieri". De ce? Ei nu puteau să înţeleagă atunci ceea ce au descoperit numai după aceea, ceea ce astăzi nu mai este nici un secret pentru noi: lipsea izvorul, lipsea Cuvântul lui Dumnezeu dătător de viaţă! El nu era cunoscut, nu era preţuit, nici de cele mai cunoscute feţe bisericeşti ale vremii. Seminarul şi facultatea de teologie dădeau ţării specialişti în istoria ortodoxiei, cunoaşterea unui noian de tradiţii şi forme goale, care nu numai că nu duceau pe cei ce le învăţau la Dumnezeu, dar mai mult, îi împiedicau să fie cu adevărat păstori sufleteşti, care să conducă sufletele la Dumnezeu. Orbirea lor era nu numai totală, dar era şi poleită cu cunoştinţe şi practici care îi împiedicau să ajungă la Dumnezeu, ducând astfel în rătăcire, odată cu ei, şi poporul, care îi considera păstorii lui spirituali. Deşi diplomat în teologie cu succes răsunător, Cornilescu îşi dădea seama că ceva de bază îi lipseşte, dar nu ştia încă ce. Puterea despre care citea în cărţile pe care le traducea fără încetare nu-şi făcea apariţia nici în viaţa lui şi nici a celor care lucrau cu el în acelaşi scop. A început să se gândească mai temeinic asupra acestor lucruri, citind cărţile respective cu multă atenţie, în acest fel a făcut o mare descoperire. A observat că toate cărţile citite vorbesc despre o singură carte - Biblia! în ele se spunea că fiecare om trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic şi s-o trăiască. Ca şi alte idei din această broşură, şi aceasta poate fi stranie pentru tinerii de astăzi din ţară, dar mai ales pentru cei care trăiesc în ţările creştine. Cum era posibil ca poporul să nu poată citi Biblia? Dar mai ales cum era posibil ca un student în teologie să n-o fi citit încă? Ce mare descoperire este faptul că Biblia trebuie să fie în casa fiecărui om şi să fie citită zilnic, să fie îndreptarul de viaţă al fiecărui om, cu atât mai mult al unui teolog! Pentru ca cititorii să înţeleagă importanţa lucrării făcută de Dumitru Cornilescu, şi cât de mare este în-tr-adevăr descoperirea pe care a făcut-o, este nevoie să cunoaştem câteva fapte din istorie. Există date istorice care atestă existenţa unor forme organizate de manifestare religioasă ortodoxă la românii de la nord de Dunăre, încă din sec. XIII. Până la unirea Principatelor, Biserica Ortodoxă Română a fost o parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, slujbele religioase făcându-se în limba slavonă. De abia în anul 1885, patriarhul Constantinopolului a publicat recunoaşterea independenţei Bisericii Ortodoxe Române. Dar şi după introducerea limbii române ca limbă oficială a slujbelor religioase, datorită faptului că aceste slujbe sunt cântate într-o limbă guturală, practic complet neînţeleasă, enoriaşul ortodox nu înţelege nimic din mesajul pe care aceste slujbe îl aduc. De fapt, şi dacă ar înţelege, ar constata că întreaga slujbă este dedicată proslăvirii unei mulţimi de sfinţi şi datini ortodoxe adăugate an de an la Cuvântul lui Dumnezeu, care a ajuns să cuprindă, în cadrul unei slujbe de câteva ore, numai câteva minute. Mai mult, transmiterea acestui text biblic, de asemenea într-o formă cântată, şi într-o limbă românească veche, din care cei tineri nici nu înţeleg multe cuvinte, face ca enoriaşul să participe numai fizic la slujbe. El intră de cele mai multe ori în biserică pentru câteva minute, aprinde o lumânare, şi iese la treburile lui zilnice, socotind că astfel şi-a făcut datoria; pentru că şi dacă ar zăbovi mai mult tot nu ar înţelege nimic. Dar ceea ce este cel mai important, este faptul că despre mântuirea păcătosului, despre scopul venirii Domnului Isus pe pământ, despre moştenirea vieţii veşnice, nimeni nu ştie nimic, ca şi cei mai mulţi preoţi ortodocşi. Nu este curios deci că un seminarist şi apoi student eminent la facultatea de teologie ortodoxă era nevoit la începutul acestui veac să-şi procure câteva cărţi şi broşuri creştineşti din Occident, ca să descopere importanţa Bibliei, Nimeni nu putea să-l ajute atunci în România. ªi din păcate, situaţia a rămas aceeaşi până astăzi, atât în ceea ce priveşte marele public, cât şi preoţii ortodocşi. Cine vrea să afle însă astăzi adevărul poate s-o facă, deoarece are la dispoziţie Biblia, în traducerea lui Cornilescu, şi broşurile pe care acesta, şi apoi alţii după el, le-au tradus şi scris, în intervalul dintre cele două războaie mondiale. De asemenea, Vestea cea Bună a mântuirii prin har, prin jertfa de pe Golgota a Domnului Isus, este făcută cunoscută publicului român în cadrul serviciilor creştine ale celor 4 culte neoprotestante autorizate în prezent în România, şi anume: Cultul Baptist, Cultul Adventist, Cultul Penticostal şi Cultul Creştin după Evanghelie (în 1981, la data publicării primei ediţii. N. Ed) Dar să revenim la viaţa lui Dumitru Cornilescu. Văzând cât preţ se punea în acele cărţi pe citirea Bibliei, tânărul Dumitru şi-a zis: „Iată un lucru pe care nici eunu-lfac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viaţa nouă zăboveşte să vină". ªi a început să citească Biblia în fiecare zi. O citea nu cu uşurătate, ci ca unul care caută în ea pe Dumnezeu şi secretul unei vieţi noi. Dar chiar de la început, Biblia nu i-a plăcut. ªi este explicabil de ce! Avea în faţa lui o traducere aşa de proastă încât nu o putea înţelege. Se mira cum poate cineva să laude Biblia aşa de mult, când el nu găsea nimic de laudă în ea. Ajunşi la acest punct este necesară o privire înapoi, în istorie. Ea este utilă chiar şi pentru cei care cunosc personal istoria traducerii Bibliei de către Dumitru Cornilescu şi a influenţei bune aduse de ea în România, la începutul acestui veac. Cuprins

Scurtă retrospectivă istorică

Domnul zice: «Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească»."

(Isaia 29:13) în România, acum 100 de ani, Biblia tipărită era ceva cunoscut numai de cele mai înalte personalităţi bisericeşti ortodoxe. Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate, care a tipărit mai târziu Biblia în traducerea lui Cornilescu, în 1855 a publicat 5 000 Noi Testamente în limba română veche şi cu caractere chirilice (slavone), necunoscute de public. Primul Nou Testament, de asemenea în limba română veche, dar cu caractere latine, a fost tipărit de aceeaşi societate în anul 1859. Datorită faptului că în bisericile ortodoxe întreaga slujbă se făcea în limba slavonă, autorităţile eclesiastice, atotputernice pe atunci în cele spirituale, nu vedeau cu ochi buni asemenea iniţiative. Pentru evitarea împotrivirii lor, traducătorii foloseau un limbaj foarte vechi, încărcat, adaptat cântecului, iar nu cititului. De aceea aceste Noi Testamente nu erau practic de vreun folos celor care ar fi căutat în ele adevărul cu privire la mântuire. ªi dacă aşa stăteau lucrurile în 1912-1914 cu limba folosită de traducătorii Bibliei pentru o somitate de talia lui Dumitru Cornilescu, este uşor de închipuit că pentru marele public, astfel de traduceri ale Bibliei erau cu atât mai nefolositoare. Acest lucru apărea evident de asemenea prin numărul extrem de mic de Biblii în aceste traduceri vechi, care se cereau pe piaţă: cel mult 500 - 1000 pe an. Este evident că nimeni din publicul laic nu cumpăra astfel de traduceri, nefiindu-i folositoare. Pentru a înţelege dificultăţile de a traduce Biblia într-o limbă înţeleasă de popor, înainte de începutul acestui secol, este suficient de spus că pe atunci, somităţile în materie se războiau încă între ele pentru definirea limbii române moderne, cât mai apropiată de cea vorbită de popor. Lupta principală se ducea, ( cel puţin în ceea ce priveşte Biblia, între feţele bisericeşti care susţineau în continuare o puternică influenţă slavonă şi curentul latinist, venit mai ales din Ardeal. Datorită acestor greutăţi, prima traducere a Bibliei într-o limbă mai mult sau mai puţin românească şi publicată cu litere latine, cum se învăţa în şcoli, \ a apărut abia în anul 1871, sub numele de Santa Scriptura. La traducerea ei au colaborat peste 10 persoane, de cele mai diferite formaţii, ceea ce se reflecta în limba pe care ei o foloseau. Cu toate acestea, primul pas s-a | făcut, dacă nu pentru marele public, cel puţin pentru \ preoţi şi specialişti. , | O altă ediţie, revizuită de Gîrboviceanu, a apărut abia în 1911. Ea era cumpărată de asemenea numai de > specialişti, într-un an vânzându-se numai 1000 de bucăţi, la o populaţie de 6 milioane. Ca să putem aprecia cât de departe era traducerea acestei Biblii de limba românească cultă şi cea vorbită de popor, este suficient să amintim aici critica ce i s-a adus chiar la Londra, de unul dintre redactorii şefi ai unei reviste de specialitate. El spunea: ,^Am încercat să învăţ româneşte; şi aşa cum am făcut şi cu alte limbi, an început folosind Biblia în limba română, publicată de Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate. Mergând însă la Bucureşti, după un timp, am constatat că limba folosită în această Biblie nu are nimic de-a face cu limba reală, vorbită de popor. Mi-am dat seama că am pierdut un timp foarte preţios în văţând o limbă care nu există, şi care în nici un caz nu poate fi folosită de aceia cărora societatea noastră vrea să li se adreseze." Făcând cercetările necesare, împuternicitul societăţii a constatat că publicistul respectiv avea dreptate. Filologi proeminenţi, oameni de litere români şi însuşi primul ministru Dimitrie Sturza, i-au atras atenţia asupra inutilităţii acestei traduceri. Iată de ce, citind o astfel de traducere, Dumitru Cornilescu nu înţelegea de ce este Biblia aşa de lăudată în cărţile pe care le citea, în timp ce din lectura ei el nu avea nici un folos. încercările de revizuire care se impuneau, începute de Scriban şi Nicodim, au eşuat. Dar undeva, în umbră, fără ştirea oficialităţilor eclesiastice, şi susţinute de persoane particulare bogate, două autorităţi ale scrisului românesc de mai târziu traduceau separat Biblia în limba română a timpului. Ambii traducători voiau ca lucrarea lor să constituie Biblia sec. XX. Cine va reuşi? Desigur, cel care va lucra mai mult sub călăuzirea lui Dumnezeu; cel care se va gândi mai puţin la sine şi la critica literară şi bisericească, şi mai mult la mântuirea sufletelor. În paginile care urmează se va prezenta rezultatul acestei competiţii pasionante, efectele minunate ale succesului care a urmat nu numai pentru literatura religioasă, dar mai ales pentru slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor din poporul român. Cuprins
Traducerea Bibliei

"Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu"-zice Domnul."

(Zaharia 4:6) Alternând între recomandarea insistentă din literatura creştină de a citi Biblia zilnic şi imposibilitatea de a o face, datorită traducerii imposibil de înţeles, tânărul Dumitru care nu era dintre aceia care să lase la jumătate o lucrare începută, a avut ideea să citească Biblia în alte limbi. Imediat a avut o adevărată revelaţie. O revelaţie pentru sine, dar care s-a răsfrânt curând asupra tuturor celor din neamul nostru care aveau să facă aceeaşi descoperire ca şi el. " şi-a zis el, „dacă este vorba ca poporul nostru să capete viaţa creştină din Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?" ªi aşa a început să traducă Evanghelia după Matei pentru sine însuşi, pe când era încă student la teologie. Nu putea în nici un caz să-şi pună problema să publice Biblia cu economiile lui, fiindcă l-ar fi costat prea mult. Dar a continuat să publice mici tratate, articole de revistă şi chiar broşuri. între timp a tipărit un calendar cu cugetări creştine pentru fiecare zi a anului. Cineva a trimis acest calendar unei prinţese din România, care se găsea în acel timp la Geneva. Este vorba de prinţesa Rallu Callimachi, soţia preşedintelui Camerei Conservatoare a României din acea vreme - Cantacuzino Paşcani. Ei i-a plăcut calendarul, care era o noutate pentru ţara noastră, pe atunci. A scris în legătură cu el autorului în ţară. Când s-a întors în România, prinţesa a rugat pe Dumitru Cornilescu să-i facă o vizită. Au discutat împreună despre lucrarea lui, şi între altele el i-a spus că are de gând să facă o nouă traducere a Bibliei. „Tocmai acesta este şi gândul meu", i-a răspuns ea. Avea o sumă de bani moştenită de la mama sa, pe care o consacrase scopului de a răspândi Biblia în poporul său. Dar nu începuse să facă acest lucru, pentru că şi ea considera că traducerea existentă era complet nefolositoare în acest scop. De aceea, a fost foarte bucuroasă să afle că o persoană cu autoritatea pe care deja şi-o câştigase Dumitru Cornilescu, are de gând să ducă la îndeplinire gândul pe care şi ea îl avusese, independent de el. Aşa lucrează Dumnezeu! El îşi alege unsul prin care să-şi facă lucrarea, şi tot El scoate la lumină posibilităţile materiale, pentru ca lucrarea Sa să poată fi dusă la bun sfârşit. ªi înţelegerea celor doi, făcută înaintea lui Dumnezeu, a fost binecuvântată de El. în mai puţin de 5 ani a fost terminată una din cele mai minunate lucrări a lui Dumnezeu făcută până în prezent în ţara noastră: traducerea Bibliei într-o limbă modernă, limba vorbită de întreg poporul român, actuală astăzi ca şi acum 60 de ani. Apărea într-un timp nemaipomenit de scurt, şi la un nivel care depăşea de departe orice se făcuse vreodată înainte şi toate încercările care s-au mai făcut după aceea... Alte traduceri similare făcute în acelaşi timp, ca şi după aceea, vor trece practic neobservate. Cum se explică această minune? Traducerea lui Cornilescu a izvorât dintr-o necesitate spirituală adânc simţită, din interes viu faţă de soarta spirituală a lui personal şi a celor din jurul lui şi dintr-o conştiinţă profesională neegalată. în anul 1916, Dumitru Cornilescu şi-a trecut cu succes strălucit licenţa, la Facultatea de teologie din Bucureşti. Deoarece nu intenţiona să întrerupă activitatea literară şi religioasă pe care o începuse, ci dimpotrivă s-o continue şi s-o dezvolte, tânărul teolog a pus Bisericii Ortodoxe române o problemă grea. Conform normelor acestei biserici, licenţa îi dădea dreptul să ocupe un post de preot în capitală, ceea ce era cel mai de dorit pentru strălucitul teolog. Dar aceleaşi norme spuneau că nu poţi fi hirotonisit preot, dacă nu te căsătoreşti mai întâi. Dar cum s-ar fi putut împlini astfel marea chemare pe care neobositul traducător o avea de îndeplinit? El începuse să facă traducerea pentru sine şi ardea de nerăbdare să-şi continue activitatea, nestânjenit de o slujbă şi de greutăţi familiale. Cum ar mai fi făcut el, apucând aceste căi obişnuite, descoperirile spirituale care aveau să-l ducă la cunoaşterea personală a Domnului Isus ca Mântuitor? în toamna aceluiaşi an, soluţia a fost găsită. Tânărul teolog a fost hirotonisit în catedrala din Huşi, de Prea Sfinţia Sa Episcopul Nicodim, mai târziu mitropolit al Moldovei şi apoi patriarh al României. Pentru că nu urma să ia un post de preot, a fost hirotonisit pe seama Mănăstirii Dobrovăţ, aparţinând de Episcopia Huşilor, devenind astfel călugăr. Socotea că în acest fel va ajunge la o mai mare sfinţenie, pe care de atâta timp o căuta cu înfrigurare. Era un om cu totul deosebit! Deşi călugăr, cu toate că ştia ce înseamnă starea de totală lepădare de sine care însoţeşte totdeauna pe cei duhovniceşti, avea în acelaşi timp o ţinută ireproşabilă, foarte îngrijită. Studiul, departe de a-l înstrăina de realitate, l-a condus la înnoiri pe toate planurile, aşa cum numai spiritele mari sunt în stare s-o facă. în acelaşi timp era plin de o smerenie deosebită şi avea o totală lipsă de interes pentru starea sa materială. Ambele aceste însuşiri l-au însoţit toată viaţa, bucurându-se astfel de o nemărginită apreciere şi dragoste din partea tuturor, a susţinătorilor, a superiorilor săi, a enoriaşilor. în iulie 1916 începuse deja să traducă Biblia, imediat după trecerea licenţei, întrucât prinţesa Callimachi se obligase să îngrijească de micile lui nevoi materiale, a doua zi după hirotonisirea lui ca preot-călugăr, Dumitru Cornilescu şi-a declinat oficial obligaţiile faţă de Biserica Ortodoxă, pentru a-şi putea continua nestânjenit marea lui chemare - traducerea Bibliei. Pentru ca în această mare lucrare să nu fie împiedicat de nici o altă activitate, conştient de însemnătatea şi urgenţa traducerii, şi parcă presimţind efectele spirituale pe care această minunată operă avea să le aibă asupra sa însuşi şi asupra poporului român, Dumitru Cornilescu a părăsit aproape com--plet lumea pentru 5 ani. A plecat imediat la castelul prinţesei Rallu Callimachi de pe moşia Stănceşti, judeţul Botoşani, unde a lucrat cu o înfrigurare nemaiîntâlnită. În acest fel, cel ce avea să devină una dintre cele mai luminoase personalităţi creştine a României nu avea să încaseze niciodată nici măcar un salariu, nici de la Biserica Ortodoxă română, şi nici de la statul român, deşi a tradus în limba poporului român Cartea care ne aduce cea mai mare lumină: Lumina care vine de sus! Despre viaţa particulară a călugărului în aceşti 5 ani de activitate înfrigurată nu ştim aproape nimic. A lucrat fără întrerupere, într-o stare de înălţare spirituală şi adevărată euforie a muncii. Tot ceea ce urmaşii lui au putut să afle de la el despre acest timp se reduce la descrierea, de către el însuşi, a marilor descoperiri spirituale pe care Dumnezeu i le-a făcut în acest timp, în legătură cu planul de mântuire al omului prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus Hristos. Numai soţiei sale i-a relatat mai târziu, foarte pe scurt, aspecte din timpul activităţii sale de traducător, iar unul dintre cei dintâi care s-au întors la Dumnezeu prin el, a redat în puţine cuvinte, impresia pe care i-a făcut-o, când l-a întâlnit prima dată, în timpul lucrului. Despre această perioadă, ca şi despre altele necunoscute sau puţin cunoscute din viaţa sa, soţia spunea: "Într-o smerenie extremă, vorbea foarte puţin despre sine. ªi chiar atunci când o făcea, de exemplu faţă de mine, nu repeta, niciodată ceea ce deja îmi spusese." îmbrăcat călugăr, cu tichia pe cap, stătea adesea pe pardoseală, scriind pe un scaun mic, cu trei picioare. Avea întinse pe jos nenumărate ediţii ale Bibliei în greacă, ebraică şi aproape toate traducerile existente pe atunci in limbile moderne: engleză, franceză, germană. Pe lângă acestea, multe dicţionare şi fişe cu traducerea paralelă a celor mai de seamă termeni din Biblie. Traducea nu numai cu grija şi cu precizia unui traducător înnăscut, dar şi cu responsabilitatea pe care i-o impunea dorinţa de a înţelege el însuşi şi de a transmite şi altora mesajul dumnezeiesc pe care îl căuta în Biblie. Un interes imens pentru marea lucrare arăta deopotrivă bătrâna doamnă. Renunţând la comodită-ţile pe care i le oferea Elveţia, ea a rămas alături de protejatul său, apărându-l de privirile celor indiscreţi, îngrijindu-se de trebuinţele sale materiale personale şi de cele ale lucrării. Dar ceea ce este tot atât de important este faptul că i-a fost în acelaşi timp un adevărat colaborator de specialitate. Cunoscând limbile moderne mai importante, întocmea fişe de termeni creştineşti de bază, cuprinzând înţelesul lor din cele mai vestite dicţionare şi traduceri ale Bibliei în alte limbi. Era astfel de un real folos traducătorului. De multe ori succesul savantului sau artistului se datorează pasiunii pentru munca lui a unei soţii credincioase sau a unei mame iubitoare, în cazul de faţă era vorba de ceva mai mult: de o mamă a poporului român, dornică de iluminarea lui spirituală. Parcă grăbin-du-se să nu moară înainte de a vedea terminată această lucrare care o interesa aşa de mult, bătrâna prinţesă Callimachi n-a precupeţit nimic din ce avea: nici timpul, nici munca, nici averea moştenită de la mama sa, pentru a-l ajuta pe Dumitru Cornilescu să-şi poată face lucrarea la care fusese chemat de Dumnezeu. Cuprins
Tipărirea Bibliei

"Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii."

(Apocalipsa21:6) în timp ce lucrarea se făcea în umbră, la început numai cu posibilităţile unui student (1914-1916), iar apoi cu cele ale unei prinţese (1916 - 1920), cerinţa naţională pentru o nouă traducere a Bibliei într-o limbă română modernă, scrisă şi citită de toată lumea„ devenea tot mai acută. Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate s-a adresat la începutul anului 1914 arhimandritului Scriban pentru traducerea Noului Testamment, iar acesta a recomandat pe mitropolitul Nicodim pentru traducerea Vechiului Testament. Cerinţa poporului şi intelectualităţii româneşti a fost întărită de Conferinţa baptistă română din Austro-Ungaria, care a avut loc în acest an. Doi ani mai târziu, Societatea Biblică Americană constata de asemenea nevoia unei traduceri a Bibliei pentru comunităţile de credincioşi români din America. Dar începerea primului război mondial a făcut ca Scriban să-şi întrerupă revizuirea traducerii existente a Noului Testament, lucrare care nu a mai fost sfârşită până în anul 1919. între timp însă, Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate a înregistrat o ofertă neaşteptată. Dumitru Cornilescu terminase traducerea Psalmilor, a Noului Testament şi anunţa terminarea traducerii Vechiului Testament către sfârşitul anului 1920. Prinţesa şi traducătorul au oferit Societăţii noua lor traducere şi efectuarea corecturilor fără a pretinde nici un drept de autor. Era pentru prima dată când se întâmpla aşa ceva. Mai mult, ei spuneau că dacă societatea refuză, prinţesa va publica noua Biblie pe seama sa. Ea prefera însă tipărirea Bibliei lui Cornilescu de către Societate, în care caz se obliga să cumpere un mare număr de exemplare. Avea pe inimă nu numai promovarea noii lucrări, dar şi răspândirea ei pe gratis în masa poporului român. Reprezentantul Societăţii a avut ideea ca lucrarea să se publice cu colaborarea lui Nicodim pentru Vechiul Testament şi a lui Scriban pentru Noul Testament. Dar tânărul şi neobositul traducător a refuzat colaborarea aceasta. Desigur că atunci nimeni, în afară de autor, nu putea să înţeleagă un astfel de act de mândrie profesională, la un călugăr cunoscut pentru modestia sa. Numai el şi Dumnezeul lui, pe care îl descoperise făcând traducerea, ştiau care ar fi fost consecinţele dacă accepta, între timp se făcuse o minune: traducătorul se întorsese la Dumnezeu! Lumina nu mai putea să stea alături de întuneric! Biblia ţinută sub obrocul unei limbi neînţelese de popor şi a unei doctrine religioase abătute de la adevăr ar fi putut să fie prezentată şi acum publicului în termeni care să ascundă încă pentru multă vreme o descoperire care se făcuse şi fusese experimentată deja: întoarcerea la Dumnezeu! Acest lucru nu trebuia să se întâmple, şi nu s-a întâmplat! Prin grija lui Dumnezeu, în anul 1920 apare la Bucureşti Cartea Psalmilor sau Psaltirea împăratului David, tălmăcită de Dumitru Cornilescu (Stănceşti - Botoşani), în Editura Societatea Evanghelică Română, Tipografia Gutenberg. Din-tr-o greşeală tipografică, menţiunea că traducerea apare la comanda Societăţii pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate a apărut numai pe spatele ultimei pagini. În anul 1921 a urmat tipărirea Noului Testament, şi în acelaşi an a Bibliei. O operă mare, într-o Românie mare, la sfârşitul celui mai pustiitor război pe care l-a cunoscut vreodată lumea şi România până atunci! în timp ce războiul pustia ţara noastră şi Europa întreagă, undeva, într-o chilie ca de mănăstire, se dădea o luptă spirituală. Nu era vorba de viitorul politic al ţării, ca în cazul războiului, ci cu mult mai mult: de destinul spiritual al întregului popor de limbă română de pretutindeni. Era lupta dintre Dumnezeu şi Satana, mai întâi pentru sufletul muncit de îndoieli al tânărului călugăr, şi apoi al tuturor celor iubiţi de el, de aceeaşi limbă cu el. Dumitru Cornilescu era hotărât însă să nu abandoneze lupta, oricât de aprigă ar fi fost ea. Era lupta cu sine, cu credinţele strămoşeşti, cu Diavolul şi uneltirile lui, prezente uneori chiar şi prin feţele bisericeşti. Dar era decis să nu înceteze lupta decât odată cu victoria deplină asupra îndoielilor sale, asupra nesiguranţei în care Se aflau el şi cei din jurul lui. ªi în această luptă a triumfat Dumnezeu!

„Noi avem nevoie de toate bogăţiile dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu, căci numai o viaţă din belşug exercită atracţie asupra altora."
D. Cornilescu Cuprins
Partea a doua
Lumină în întuneric

„El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina."
(Daniel 2:22)
Începe să se lumineze de ziuă!

„ªi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ..."

(Isaia 30:30) Ceea ce împingea cu deosebire pe Dumitru Cornilescu la traducerea Bibliei era conştiinţa întunericului spiritual în care se găsea el însuşi, apoi feţele religioase din ţară şi împreună cu ele, întregul popor. Pentru a înţelege importanţa lucrării începute de Dumitru Cornilescu şi pentru a explica marea binecuvântare pe care a adus-o poporului român de pretutindeni, trebuie amintit mai întâi spiritul în care s-a făcut această traducere. Nu era vorba nicidecum de o competiţie cu alte condeie de vază ale vremii, nici o încercare laică de a umple un gol adânc simţit în literatura de specialitate românească, şi cu atât mai puţin nu era o afacere. Nu s-a făcut în prealabil nici un contract cu nici o societate de tipărire a Bibliei, nu au avut loc obişnuitele târguieli între agentul societăţii şi o impunătoare faţă bisericească asupra costului în valută forte pentru fiecare coală sau capitol, pentru fiecare corectură a şpaltului, cum era cazul la toate traducerile anterioare şi la cele care au urmat. Nimic din toate acestea! După cum se ştie foarte bine, Dumitru Cornilescu a început traducerea exclusiv pentru lămurirea sa personală asupra principiilor de bază ale Evangheliei. Lucrarea lui s-a transformat însă într-o operă social-religioasă, ca urmare a responsabilităţii pe care acest mare iniţiat o simţea apăsând pe umerii săi, faţă de ignoranţa morală şi spirituală pe care o vedea la toţi cei din jurul lui. Nu este de mirare că roadele au fost cu totul excepţionale, atât imediat cât şi după aceea, până în zilele noastre! ªi fără îndoială, ele vor continua cât timp se va vorbi româneşte. Greutăţile au fost imense! Numai cine a tradus măcar un capitol de câteva pagini înţelege ce dificultăţi presupune această muncă, mai ales când este vorba de filosofie sau religie, unde sunt posibile mai multe greşeli de interpretare decât în orice alt domeniu. Ca să înţelegem cât de cât imensitatea sarcinii pe care Dumitru Cornilescu şi-a asumat-o de bună voie şi fără nici un folos material, trebuie menţionate câteva fapte. Mişcarea religioasă din România era dominată atunci exclusiv de Biserica Ortodoxă, în care spiritul tradiţional şi dependenţa de biserica răsăriteană, cel puţin în privinţa limbii, au dat naştere totdeauna şi mai ales în ultimii 70 de ani, unui ghem de contradicţii şi interese cu care nimeni nu cuteza să dea piept la scară naţională. Temeritatea iniţierii unei astfel de acţiuni şi consecinţele grave pe care le-ar fi putut avea asupra persoanei respective, nu puteau fi ignorate decât de un spirit ca cel al lui Dumitru Cornilescu. Consecinţele nu s-au lăsat aşteptate, schimbând în mod dramatic sensul vieţii unuia dintre cei mai capabili români, care şi-a petrecut, de aceea, tot restul vieţii în exil. Trebuie apoi să apreciem corect greutăţile de specialitate pentru efectuarea unei astfel de opere, în România din vremea aceea. Mai multe decenii, Societatea pentru Răspândirea Bibliei în Anglia şi Străinătate a căutat pe două continente un cadru de înaltă clasă, care să cunoască (în acelaşi timp şi în mod corespunzător realizării unei asemenea sarcini) limbile ebraică, greacă şi română. Dar nu l-a găsit. De aceea, împotriva concepţiei acestei Societăţi, de a traduce Biblia numai pe baza textului ebraic, a trebuit să se facă excepţie în cazul României. Avem astfel o traducere a Bibliei bazată pe textul grecesc al Bibliei Septuaginta. Traducerea Bibliei după acest text, confruntată în punctele cheie cu textul ebraic şi cu cele mai cunoscute traduceri din limbile moderne, reprezenta însă o sarcină pe care nu o putea duce la capăt decât un specialist de înaltă ţinută intelectuală şi spirituală. în sfârşit, în cazul traducătorului de faţă, mai mult decât toate aceste greutăţi, pe umerii săi apăsa responsabilitatea tălmăcirii Bibliei fără influenţe străine, fără idei preconcepute, în spiritul concepţiilor de bază pe care Mântuitorul însuşi le-a propovăduit în timpul vieţii Sale pe pământ. Dumitru Cornilescu şi-a dat seama de această responsabilitate. Grija faţă de soarta sufletului său şi a fiilor neamului său i-a dat posibilitatea să facă o lucrare de o ţinută nemaiatinsă până la el, înscriindu-se astfel în rândul celor mai de seamă conducători spirituali ai poporului român. Dar cine ar putea să prezinte mai bine ca el însuşi gândurile, sentimentele, umbrele de îndoială şi străfulgerările de lumină cerească ce l-au inspirat în această perioadă de 5 ani? Acestea sunt prezentate în mod magistral şi în acelaşi timp cu o simplitate caracteristică numai marilor personalităţi şi descoperitori, în broşura scrisă de el, intitulată: „Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora." Desigur, cuvintele care urmează, extrase din această lucrare a lui, nu au nici pe departe semnificaţia corespunzătoare pentru credincioşii din zilele noastre, şi mai ales pentru ,cei din ţările creştine dezvoltate. Cele ce urmează sunt pentru ei lucruri de la sine înţelese, deoarece ei s-au născut şi au trăit într-o ţară, într-o lume unde Cuvântul lui Dumnezeu este cunoscut, preţuit, publicat şi răspândit fără nici o stavilă. Rândurile de mai jos trebuie luate însă în contextul istoric, politic, social şi religios al vremii, descris în numai câteva cuvinte în paginile precedente. Numai aşa le putem înţelege forţa lăuntrică, bogăţia de conţinut, măreţia spirituală pe care le cuprind. Pentru români însă, amintirea acestor idei simple ale creştinismului, aşa cum au fost ele descoperite de Cornilescu din Biblie numai prin călăuzirea Duhului Sfânt, este revelatoare. Pentru ei, paginile care urmează sunt încărcate cu toată afectivitatea pe care Dumnezeu a dat-o unui popor de la extrema estică a Europei, strivit între influenţe istorice şi politice potrivnice, pe de o parte, şi între prejudecăţi şi forme religioase moarte, statornicite de secole prin tradiţia omenească, pe de altă parte. Ele se adresau de asemenea unor oameni care nu cunoşteau nici chiar cele mai elementare lucruri ale Cuvântului lui Dumnezeu, în această lumină, înţelesul frazelor care vor urma, deşi arhicunoscut astăzi de credincioşii din toată lumea, poate căpăta şi în ochii lor, sensul unui simbol, sensul lor adevărat! Pentru că şi astăzi, ca şi în timpul lui Cornilescu, şi în timpul Mântuitorului, marile adevăruri ale Evangheliei sunt descoperite de Dumnezeu direct slujitorilor Lui celor mai devotaţi, celor mai spirituali, fără participarea unei idei preconcepute, ci exclusiv prin Duhul Său cel Sfânt. Pildă stau marile reforme protestante şi neoprotestante care au avut loc mai ales în ultimii 400 de ani în ţările de limbă germanică şi anglo-saxonă. Pe drept cuvânt, un ziar european numea pe Dumitru Cornilescu la aniversarea a 50 de ani de la traducerea Bibliei: un Luther român. ªi apoi cine ar putea vorbi mai bine despre întoarcerea la Dumnezeu, decât el însuşi? Să-l ascultăm. Cuprins
Întoarcerea la Dumnezeu

„Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi... zice Domnul."